Rosana Nedelciu

Dezvoltare personală și profesională, cu cap și cu drag 'Smart with Heart' personal&professional development

Managementul forte (sau viziunea 18+)

Ca orice profesionist atras de zările corporatiste, cizelat în ăst spațiu rom-englez, cu un picior la noi și unul ”la ei”, m-am aflat de multe ori în tot felul de săli. De conferință, de interviu, de ședințe sau de ”meeting” din diferite sedii de companii sau spații gândite special pentru activități cu cap și îndrăzneală.
Pricăjite ori hi-tech, cu lumină naturală sau neoane pâlpâitoare, cu scaune directoriale dintr-o piele pe care o mângâi vinovat, pe furiș, în timpul ședinței, sau din material textil pătat ori scai ciupit pe la colțuri, de-ți blestemi clipa când ai luat decizia să te-mbraci în rochie, colorate sau monotone, dotate cu flipcharturi mari sau mici, aer condiționat ori ba, toate au fost gândite cu un singur scop: să ne intensificăm eforturile, să ne creștem performanța, să ne întărim poziția, să ne lărgim sfera de activitate. Dăm tot ce avem și mai mult de atât!
Cam asta țin oamenii să demonstreze în astfel de săli: suntem ”maximi”. Suntem Mari și Tari. Sau, dacă nu suntem, de-asta ne adunăm în sală, ca să aflăm cum și ce facem ca să fim. Cei mai mari și cei mai tari.
Și ”accesoriile” contează: de la cafele ”strong” și apă plată îmbuteliată ”safe” la meniuri de prânz ”hot” sau ”spicy” și nelipsitele panouri sau pliante cu citate sau pasaje cu îndemnuri motivaționale: „Hai că poți, hai că poți!”. Din ce în ce mai creative în ultima vreme, din ce în ce mai neconvenționale, mai ”out of the box”. Toate, gândite de cineva la un moment dat, ca parte a unui sistem de management inspirator care împinge sau trage oamenii să crească, să se dezvolte, personal și profesional, căci de-acum se știe că una fără cealaltă nu se poate.

Merg deunăzi într-o astfel de sală, dintre cele bune. Elegantă, luminoasă, cu spațiu numai bun să te desfășori, la sediul unei companii elegante, luminoase, spațiu numai bun pentru angajați să se desfășoare. Când au cu ce. Motivul: evaluarea unui candidat în vederea unei posibile promovări pe o poziție mai tare, adică superioară de management.
Obișnuită cu astfel de activități, dis de dimineață mă asigurasem să îmi îmbrac haina invizibilă de profesionist și să-mi încarc tolba cu comportamente și competențe bine delimitate, respectiv să mă însoțesc de bunele mele prietene, obiectivitatea și gândirea logică. (Ce să vezi, sunt la genul feminin!)
Toate bune și frumoase, ne intrăm în roluri, speriem puțin candidatul prin creativitate în timpul exercițiilor (deh, asta ne e meseria!), iar între, discutăm lejer, ca de obicei, despre una-alta, să detensionăm atmosfera și să îi lăsăm timp candidatului să se adune (la loc, cum ar veni).
Pe masă, cineva a așezat pliante de prezentare și ”book-uri”. La geam, acolo unde obișnuiesc să mă uit cât timp se pregătește candidatul, o dată pentru mine – mai văd și eu un pom, o floare ceva – și apoi pentru el, ca să nu-l fixez cu privirea ca un obsedat din filmele cu Sherlock Holmes, văd un pliant. Îmi setez privirea pe funcția ”vultur”, realizez la ce e reclama și roșesc. În sinea mea, doar sunt profi, nu se face de față cu candidații.
Măi să fie! Dau să zâmbesc, dar mă abţin. Seriooos? Pliantul acela vă reprezintă pe voi? Dar în ce sală am intrat? continuu dialogul interior. Mă uit să văd ce scrie pe ușa de la intrare. ”Board meeting room”. Mă uit iar la pliantul respectiv. Mai că nu-mi vine să cred la ce e reclama, dar așa e, e la ce văd eu bine. O-pa! Din sala perete-n perete cu cea în care ne aflăm, si care este despărțită doar de un placaj, aud un bărbat vorbind în engleză. Aha, e cineva din management! îmi zic. Poate chiar cel cu ideea? Nu deslușesc ce spune, dar mi-e clar că știe ce vrea și cum. E ferm, fără să ridice glasul și nonșalant în siguranța-i de sine. E clar un bărbat puternic, masculin, un bărbat ”adevărat”.
Mă surprind surâzând. Să fie ăsta ultimul răcnet pe afară? Pe la ei? Să fie atât, dar atât de dezinvolți?
Pe fondul glasului deja protector de acum, prind curaj, mă ridic și mă îndrept suav spre geam. Vine vorba „prind curaj”; era prea târziu ca să nu verific eu aşa ceva. (ah, femeia!) Da, văzusem bine. În sala dedicată întâlnirilor membrilor boardului companiei, plasat strategic, adică să nu te lovească în față, dar să-ți amintească ce ai de făcut și să te-ntărâte la acțiune tocmai când tu dai să visezi cu ochii pe geam, trona un sugestiv pliant de prezentare pentru un produs. De întărire, de mărire, de maximizare. A unui anumit gen de performanță. Pentru bărbați puternici și masculini. Pentru ”masculi”, pentru ”masculi alfa”.
Ptiu, drace! Ce tari sunt ăștia! Uite dom’le ce mesaj! Direct, fără rețineri și asumat. Un mesaj venit din partea unui management orientat spre acțiune – și la propriu și la figurat -, care arată că soluții sunt, chiar și pentru situații ce par imposibile. Un management forte. Și la propriu și la figurat. La figurat mă așteptam, dar iată că se poate și la propriu! Uite c-am ajuns s-o văd și pe-asta! Când toată lumea se dezvoltă personal și profesional lucrând mai degrabă la competențele ”soft”, la trezirea spirituală, conectarea la universul întreg, renunțarea la plăcerile astea lumești care limitează capacitățile creatoare etc, oamenii ăștia sunt un fel de marțieni așa (unde bărbații ”adevărați” vin de pe Marte, sau parcă așa auzisem într-o vreme). Dar ce surpriză! Și cât curaj! Adevărați exploratori! Cam nebunatici marțienii ăștia, dar hei, toate principiile de management valoroase de ”la ei” au venit, nu? Cine sunt eu să mă împotrivesc acum?
Dar ia să vedem, le iese? (ah, femeia!) Cu sistemul ăsta de încurajare adică. Și dau și-ntreb, așa, finuț, dar da, cu o sprânceană ridicată și un boboc de zâmbet în colțul gurii: „Ce e cu…?”
„A, e un produs nou, promovat de companie”, îmi răspunde candidatul pe un ton oarecum scârbit de subiectul discuției noastre. Fără pic de vână. Hm. Anti-răspuns, anti-forte.

… Și eu care mă pregăteam să modific din mers competențele de evaluat…

Englezul ăla, sau ce-o fi, din sala alăturată mă agasează. Vorbește tărăgănat (ah, so boring!) și realizez că, de fapt, are vocea pițigăiată. Băi ce mă enervează! În plus, îmi stresează candidatul care mă întreabă dacă nu cumva se aude de dincolo ce vorbim. Nu, îi zic, dar dacă se aude ceva, sunt doar cuvinte disparate, stai liniștit. Numai să nu stea careva cu paharul lipit de placaj.
Candidatul nu îmi gustă gluma. Anti-forte, anti-masculin. E stresat. De mine și de membrii boardului care ar putea sa asculte ce zice el, într-un gest atât de… anti-forte, anti-masculin.

…Ce păcat! Chiar nu cred să mă fi deranjat dacă mai învățam și eu ceva!

– Alooo! Ce faci? mă trage Sfiala de mânecă. Blogul tău este despre dezvoltare personală și profesională. De ce scrii așa ceva? Nu e nimic de învățat de aici, plus că e un subiect delicat și…
– Aș! Cum să nu fie de învățat? îi răspund. Doar este vorba despre îndemnul ”Work hard, play harder”. La figurat, dar mai ales la propriu!

Afize NTonitza

(foto: Afizé, Nicolae Tonitza)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 167 other followers

Categories

%d bloggers like this: