Rosana Nedelciu

Dezvoltare personală și profesională, cu cap și cu drag 'Smart with Heart' personal&professional development

Noi înțelegem ce facem, nefăcând nimic?

O priveam dintr-o parte, cu sfială. Mi-era, cumva, și bucurie și trudă prezența ei. Aș fi sorbit-o hulpav, numai a mea să fie, de n-ar fi fost așa fragilă. Doamne, cât de frumoasă e!

Cei câțiva oameni din față s-au dat la o parte, cu plecăciune, parcă, în ăst ultim gest, în ăst rămas bun. Așa c-am îndrăznit să mă apropii, să umplu repede acel spațiu rămas gol, care mă durea. Veniseră puțini s-o vadă-n ziua aceea. Dar poate ora să fi fost de vină, îmi ziceam, c-apoi aveau s-apară, să o vadă, apoi aveau să vină să se bucure de ea.

Nu mai zâmbisem de mult așa. Uitasem și eu, ca și voi, că Frumusețea în primul rând alină.

Am încremenit o vreme în spațiul dintre noi două. Nu mai știam ce sunt cu totul, și parcă nici ea. Ne pierdusem fiecare undeva în cealaltă. Dar ne era bine amândurora așa. Mi-am amintit de Platon și formele sale pure. El oare ce-ar fi zis, văzându-te? Dar n-a dat să-mi răspundă și m-am întors să tac în continuare.

 

Prezența ei nu are nevoie de nimic altceva ca să transmită.

E meditația perfectă.

E rugăciunea perfectă.

E răspunsul perfect pentru cei care se întreabă ce simți când simți că ești salvat.

E dovada perfectă pentru cei care vor să știe ce vezi când vezi evoluția întregii specii umane într-un singur punct.

 

”Înțeleg”, mi-a șoptit. ”Înțeleg. Să nu te superi, eu n-o fac. Și nu aștept nimic, chiar de pare așa. Deja mi-am împlinit rostul; eu sunt propriul meu rost. Orice-ar fi, sunt aceeași, oriunde-aș fi, sunt un răspuns în continuare. Și nu sunt tristă pentru mine, nu aș putea fi. Sunt tristă însă pentru voi, cei ce nu v-ați găsit încă rostul și care, pierzându-mă, veți pierde din voi, necunoscându-mă, vă veți cunoaște mai greu pe voi.”

Atât mi-a zis. În spațiul acela dintre noi două, în spațiul în care știu că a vorbit fiecărui om care-a venit s-o ia cu el acasă. Așa cum este scris.

 

Habar n-am dacă vom fi în stare să donăm noi pentru noi. Mi-e teamă că vom aștepta și acum ca altcineva s-o facă. Și mi-e teamă că vom veni cu argumente de tipul ”cu banii ăștia mai bine construim un spital”, argumente despre care știm cu toții ce lipsă arată. Da, o zgârcenie a sufletului. Pentru că, dacă vrem, putem construi și spitale și putem dona și pentru ea.

Habar n-am dacă vom da dovadă de o parte esențială a umanului din om, aplecarea spre artă, spre cultură. Spre ceea ce nu e nici ban nici duh, nici drac nici Dumnezeu, dar prin care ne exprimăm, de când ne știm noi umani, toată creșterea, toată evoluția noastră, cu sau fără ei.

Habar n-am dacă noi, născuți din aceeași țărână cu Brâncuși, crescuți în aceeași țărână cu Brâncuși, mai avem noblețea sau caracterul să apreciem creația unui ”de-al nostru” care a fost mai răsărit, mai soare decât suntem (majoritatea dintre) noi. Pentru că dacă am avea această rară calitate de a nu împroșca unul mai răsărit ca noi, de a nu-l minimiza, de a nu-l aduce repede la același nivel al ne-realizării noastre,  ne-am ține fata acasă lângă noi, unde-i e locul.

O cheamă Cumințenia Pământului și este parte din sensul nostru. Pe noi toți ne-a luat Brâncuși și ne-a modelat în ea.

O cheamă Cumințenia Pământului și înțelege.

Dar noi? Noi înțelegem?
Noi înțelegem ce facem, nefăcând nimic?

cumintenia pamantului

(foto: Cumințenia Pământului, Constantin Brâncuși)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 167 other followers

Categories

%d bloggers like this: