Rosana Nedelciu

Dezvoltare personală și profesională, cu cap și cu drag 'Smart with Heart' personal&professional development

(Ia nu mai) Faceți loc pentru supraoameni

E plină lumea de vindecători. Oriunde te uiți, dintr-o mână de oameni, dai de cel puțin unul care zice că asta e. ”Healer”,”healing abilities”, chiar și ”healing expertise”.

Pe vremuri, când te încerca vreo negură, stăteai așa puțin cu tine și alegeai. Ori te-ndreptai spre Dumnezeu și știai că, în procesul de vindecare care venea dinspre El, exista un om care te putea ajuta să-l pricepi și să-l primești mai bine. Ori ți-era clar că tu cu Dumnezeu nu prea, așa că, în procesul de vindecare care avea să vină dinspre tine, căutai pe cineva care să te ajute înlesnind un astfel de demers. Și oamenii ăștia se chemau simplu și curat, conform cu ceea ce făceau ei pentru tine, duhovnic, respectiv psiholog (sau variațiunile sale, funcție de gravitatea situației).

Oricum ar fi fost, cert e că nici unul, nici celălalt nu se prezentau a fi altceva decât erau, iar singura persoană îndreptățită să le aplice ștampila de vindecător erai doar tu, beneficiarul.

 

Din mâna aia de oameni dintre care unul e vindecător, mai e unul care e, evident, lider. Unde lider vrea să însemne pe de o parte Șeful Suprem (păi cum altfel?), iar pe de alta, mult mai mult de-atât, întrucât un lider e un șef pe care ”turma” îl urmează fiindcă aha, exact, îl iubește pentru minunăția care e. Unul care nu doar conduce, dar și luminează calea și umple inimile ”turmei” cu o recunoștință nemărginită.

Acum, e clar e că vindecătorii sunt ăia care nu au prins locul liderului. Și s-au gândit ei cum să iasă în evidență, făcând ceva ce liderul nu poate, dar care să nu fie facil nici pentru ”turmă”. Fiindcă, la o adică, vindecătorul repară capetele sparte ale membrilor acesteia – deh, expedițiile liderului mai fac și victime -, dar lucrează chiar asupra liderului însuși, atunci când el (rar, dar mai) uită cine e și ce rol are. Și oricum ar da-o, culege laurii victoriilor liderului.

Lesne de înțeles că Vindecătorul este ultima găselniță a timpurilor noastre. Începe deja s-o bată la fund pe cea cu Liderul.

 

Deci e plină lumea de lideri și de vindecători.

E plină lumea de personaje înzestrate cu abilități excepționale și extra-ordinare.

Poate de-aia se duce dracului simplitatea.

Poate de-aia se duce dracului umanitatea. Sunt din ce în ce mai puțini oameni și din ce în ce mai mulți zei.

Păi atunci să ne ținem bine. Am citit cu toții Legendele Olimpului și știm cam cu ce își ocupă ei timpul.

orasul-zenithal-harry-guttman

(foto: Orașul zenital, Harry Guttman)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on 01/11/2016 by in Personal Development, Română, Uncategorized and tagged , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 167 other followers

Categories

%d bloggers like this: