Rosana Nedelciu

Dezvoltare personală și profesională, cu cap și cu drag 'Smart with Heart' personal&professional development

Sunt ateii mai deștepți decât persoanele religioase?

Am citit deunăzi un articol bazat pe un studiu care vorbea de o mare diferență între atei și oameni religioși în ceea ce privește abilitatea de a gândi analitic, capitol la care cei din urmă ar sta foarte prost sau, în fine, muult mai prost decât primii.

Persoana care postase linkul către articol a profitat de ocazie să își aducă aportul personal și a punctat așa: ”de parcă mai era nevoie să ni se spună”, fără să realizeze că, astfel, n-a făcut decât să se folosească de o informație pe care nu o analizase îndeajuns pentru a-și întări propria convingere conform căreia ”religioșii sunt proști”. De mare impact postarea, like-urile au curs șuvoaie, hăhă, ce bine ne simțim că s-a dovedit încă o dată ce proști sunt ăștia.

Buun.

După cum știți, în subsolul linkurilor care ne interesează, FB are bunul obicei să ne mai facă sugestii pentru articole sau filmulețe pe aceeași temă, dar cu un alt autor. Cum s-ar zice, ne îndeamnă să operăm analitic, sau, pe românește, să mai vedem, să mai citim și abia apoi să ne facem o părere.

Cam cum am făcut eu, spre exemplu, în cazul de față, ca să aflu că, de fapt, studiul respectiv evidenția altceva (conform logicii care spune că dacă ceva nu e alb, atunci nu înseamnă că e negru, ci că e orice altceva în afară de alb). Ce arătau bravii noștri cercetători acolo era că în creierul uman apare o stare de conflict între gândirea analitică și empatie; că este dificil pentru cineva să le păstreze pe amândouă în același timp pe o perioadă îndelungată și că, pentru a ieși din starea de conflict, va trebui să facă o alegere. (O chestie de rețele neuronale, unde una o suprimă pe cealaltă.) Iar alegerea oamenilor care cred într-o entitate superioară este empatia, pe când ateii aleg gândirea analitică.

Acum, pornind de la un asemenea studiu, să spui că un om nu e inteligent pentru că e empatic, e clar o absurditate (asta ca să nu folosesc un alt cuvânt). Dar culmea, una pe care nu a remarcat-o niciunul dintre ateii care au sărit cu like-u’ și care, conform studiului, s-ar remarca în mod deosebit printr-o gândire analitică.

Pe de altă parte, nici să spun că studiul nu e valid nu pot, doar pentru că eu, o persoană cu înclinații religioase, cunoscută drept empatică, am făcut ce n-au făcut zeci de atei analitici: am investigat.

E clar că persoana respectivă nu a investigat fiindcă articolul respectiv îi întărea poziția bazată pe convingerea că religioșii sunt proști. Pe de altă parte, eu am făcut asta pentru că articolul respectiv îmi slăbea poziția bazată pe convingerea că, deși empatică, chiar nu sunt proastă, sau, altfel spus, nu mă știu să am abilități analitice mai puțin dezvoltate sau uzitate decât amicii/prietenii mei atei.

Pornind de la premisa că și persoana în cauză este inteligentă, în sensul de abilitate analitică aici, reacțiile noastre de lipsă, respectiv prezență a gândirii critice, au pornit, de fapt, de la convingerile noastre și raportarea la noi informații legate de ele, care le puteau afecta. Când ceva vine să-ți susțină o convingere, tinzi să te grăbești să accepți acel lucru, sau, altfel spus, alegi instinctiv să fii empatic cu el, în detrimentul analizei critice. Pe de altă parte, când ceva-ul acela vine să zgândărească puțin felul în care stau lucrurile în tine, te grăbești să gândești oarecum analitic, adică să cauți argumente prin care să-l demontezi. Dispare empatia și alegi clar analiticul, sau, pe românește, pe ”cum dracu?”, pentru că, da, și noi, religioșii, ne întrebăm asta.

Pe de altă parte, dacă așa stau lucrurile, dacă, într-adevăr ”limba” ateilor este gândirea analitică, iar a religioșilor empatia, îmi permit să spun că tot războiul acesta al convingerilor, toate disputele din viața reală și virtuală duse între cele două tabere, așa cum sunt duse, reprezintă o pierdere de timp și sunt, în fapt, niște refulări, și nu încercări la dialog, așa cum se pretind a fi.

Fiindcă ateii, dacă chiar ar dori să comunice cu religioșii, ar putea foarte simplu ca în loc să folosească ”argumente analitice”, să gândească analitic și să folosească limbajul în care partenerii lor de dialog s-ar simți înțeleși și s-ar deschide către ceea ce doresc ei să transmită. De reținut că un șut în fund nu este un pas înainte pentru un empatic. De cealaltă parte, religioșii ar putea să lase deoparte trimiterile emoționale la surse pe care ateii nu le simt, sau care pentru ei nu există, și să își permită să îi simtă ca oameni, dincolo de niște convingeri. Dragoste necondiționată e mult spus, dar e ceva din zona aia care poate fi aplicat.

Ce-i drept, asta nu se poate întâmpla atâta timp cât cele două tabere vor continua să aibă convingerea că ceilalți sunt proști, respectiv răi (fiindcă, am uitat să spun, studiul respectiv mai arată că ”psihopații” se formează mai degrabă dintre atei, aspect pe care, într-un mod absolut întâmplător, articolul care susținea că religioșii sunt proști uitase să îl menționeze). Fiindcă, în felul acesta, batjocorind simbolurile creștine – adică niște lucruri pe care niște oameni le iubesc, măi oameni buni – ateii nu fac altceva decât să îi forțeze pe religioși să își întărească poziția, convingerea, credința! Adică exact efectul opus celui dorit. Deci dacă așa cred ei că deschid mintea religioșilor, le recomand să mai analizeze. Mai stați puțin și mai gândiți.

De cealaltă parte, religioșilor care se așteaptă ca propriile lor sentimente și credințe să aibă valoare absolută asupra tuturor oamenilor le-aș recomanda să fie mai empatici cu ateii, să se pună în pielea lor și să recunoască dreptul divin al fiecărui om de a merge pe calea sa proprie. Și mai multă atenție la ego și la salvatul sufletelor ateilor, treabă care nu ține de noi, muritorii de rând. Oricât ne-ar alerga martorii lui Iehova prin oraș. Și știți bine, că doar nici pe-al vostru nu vă e ușor să-l liniștiți, d-apăi să salvați. Pe altcineva!

Cumva, sper ca studiul să aibă un sâmbure de adevăr în el. Ne-ar oferi o portiță către un dialog sincer care ne-ar ajuta să practicăm toleranța, să fim mai armonioși și să ne bucurăm  mai mult unii de ceilalți. Dar cred că ideea e să ne dorim asta, să ne dorim să ajungem la celălalt, la un celălalt care nu este chiar ca noi, la un celălalt la care nu ne este facil să ajungem.

Știu că tot căutăm să fim unici și speciali, că am fost crescuți în spiritul competiției, că ne-o ”luăm” aproape de fiecare dată când respectăm niște principii, niște valori, că simțim nevoia să ne distingem prin ceva etc. etc. , dar uite că studiul acesta vine și ne spune că, dacă am vrea, am cam putea. Observându-l mai bine pe celălalt, sau simțindu-l mai mult pe celălalt (nu simțirea noastră) și făcând efortul de a-i vorbi pe limba pe care o folosește și pe care o înțelege.

Dar pentru asta ar trebui să ne pese, nu? Atei, religioși. Ar trebui să ne pese de cineva care nu e ca noi și care nu vrea să devină ca noi, ci vrea să rămână așa cum e.

Mda.

Păi ce să zic?

Ne mai gândim, mai simțim. Poate ne iese la un moment dat.

zi-de-duminica-ipolit-strambu

(foto: Zi de duminică, Ipolit Strâmbu)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on 06/12/2016 by in Personal Development, Română and tagged , , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 167 other followers

Categories

%d bloggers like this: