Rosana Nedelciu

Dezvoltare personală și profesională, cu cap și cu drag 'Smart with Heart' personal&professional development

Despre mine

IMG_20160719_172811_284Am inițiat acest demers în 2013, după un parcurs profesional pe care îl poți găsi pe pagina mea LinkedIn. Pe tărâmul consilierii în carieră am intrat în 2007, când lucram în executive search și am învățat să văd Omul din spatele CV-ului și ce spera, de fapt, printr-o aparentă simplă schimbare a unui serviciu. Așa am aflat de ce și cât de mult se identifică bunii profesioniști cu realizările lor, de ce stau și de ce pleacă, ce caută și care e diferența dintre un job și carieră. Și cât de importante sunt ambele, în diferite momente ale vieții!

Coaching-ul este o poveste de dragoste mai veche, care a început odată cu nevoia mea de a urma cursurile Facultății de Filosofie. Aveam multe întrebări, foarte multe întrebări. Ca și acum, de altfel. Doar că atunci mă speriau întrebările, mi se părea că sunt semnul neștiinței, pe când acum mă liniștesc și le iau drept semn pentru altceva. Iar când, după mult timp de-atunci, am auzit pentru prima dată termenul ”coaching”și am vrut să înțeleg ce înseamnă, îmi amintesc că am exclamat “bine, dar asta este maieutică!” ”Nu, dragă, se numește coaching, nu știi tu” mi-a răspuns persoana certificată pe care o întrebasem. Dar știam. Era arta moșitului a lui Socrate, dar care, în accepțiunea ei modernă, nu era folosită pentru auto-cunoaștere, ci pentru ”performanță” sau, mai bine zis, pentru atingerea unor obiective mai pragmatice. Și care putea fi utilizată și de persoane cu mai puțin har decât el :-). Cam așa cum făcusem eu, dar fără să știu că fac coaching. Drăguț, nu? 

Îmi tratez clienții așa cum aș vrea să fiu eu tratată și, în tot ceea ce fac, încerc să vin cu o abordare umană. Altfel spus, îmi las sensibilitatea și emoțiile să mă deschidă către omul din fața mea, pentru ca să-l văd așa cum este și așa cum își dorește să devină, și îmi pun mintea la contribuție pentru ca să găsim împreună calea cea mai eficientă și cea mai frumoasă pentru înflorirea potențialului său. Și cea mai frumoasă, da. Fiindcă e important cum ajungi acolo.

Învăț de la fiecare om pe care îl întâlnesc și mă simt onorată de fiecare dată când cineva îmi acordă încrederea în potențialul meu de a-l ajuta.

Abilitatea mea principală: identificarea acelui ”cum fac să”, trecerea cu ușurință din planul conceptual al principiilor și valorilor în planul practic al manifestării palpabile a ceea ce am descoperit că vreau să fac și ce mi-am stabilit ca obiectiv să fac.

*

Mă găsești și în revista International Coaching News. Dacă dorești să descarci oricare sau cea mai recentă ediție, urmează acest link.

Dacă ai timp și de o poveste, te invit să citești What I Learned about the Right Path 

Iar aici găsești detalii despre cartea pe care am scris-o cu gândul la semenii mei care trec prin una dintre cele mai dure încercări ale vieții. Așa cum mă știi, cu cap și cu drag.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 167 other followers

Categories